Chifor Florica

2022. május 10.

Florica Chifor

Remember

Perioada în care am funcționat ca profesoară de limba și literatura română la “Liceul industrial nr.5”și respectiv „Ady Endre”din Oradea mi-a prilejuit întâlnirea  cu o generație de profesori valoroși, de o probitate profesională și morală deosebită, oameni dedicați catedrei, școlii, elevilor, conștientizând nobila misiune de dascăli și în același timp de mentori, formatori ai tinerei generații. Scopul tuturor străduințelor era buna pregătire pentru școală și viață,  educarea elevilor în spiritul eternelor principii de bine, adevăr și frumos. Confirmarea s-a concretizat în rezultatele remarcabile de la olimpiadele școlare, concursuri, examene de bacaluareat și admitere.

M-a impresionat mereu comunicarea firească dar în același timp exigentă dintre profesori și elevi, experiența și tactul pedagogic al diriginților și dascălilor.Am avut bucuria de a colabora cu elevi inteligenți, receptivi, pasionați de studiu, creativi,capabili să-și însușească la nuanță limba română, premise ale unor evoluții viitoare exemplare prin cariere de succes în diferite domenii de activitate. Procesul didactic, competent și exigent se complinea cu varii activități extrașcolare, atractive și educative în același timp(concursuri, serbări, aniversări, excursii etc.).

În cadrul catedrei de limba română au fost inițiate valoroase schimburi de experiențăprin lecții deschise, dezbateri, prelegeri  constructive – comemorarea marilor personalități ale culturii și ale literaturii române, cercul de artă dramatică românească etc. Pe linia perfecționării didactice am participat la fructuoase schimburi școlare în Germania (Bamberg), respectiv în Ungaria (Budapesta).

Atmosfera din școală era amiabilă, de respect reciproc, colaborare, colegialitate și întrajutorare în momentele dificile. Pentru toate aceste considerente păstrez o plăcută amintire școlii, profesorilor și elevilor săi.

La această frumoasă aniversare, 250 de ani de existență, doresc bătrânului și mereu tânărului liceu

“Vivat, crescat, floreat !”

 

 

 

 

 

 




Órarend 


Egy polc, egy könyv

A könyvtáros ajánlata

"...nem is lehetünk más célra ebben az életben, mint hogy megismerjünk mindent, amennyire lehetséges: a tarka és zegzugos világot, a megbocsátandó embereket, az egymásra morgó népeket; s amikor mindent megismertünk, amennyire lehetséges, akkor visszamenjünk oda, ahol otthon lehetünk." Tamási Áron



 



 

© 2016 Ady Endre Líceum Nagyvárad